Consultanță financiară

Aurel Rusu

consultanță pentru investiții la bursă

Locatie: Timisoara

Tarif: Negociabil

Trimite email

Chat
Vezi datele de contact

Cursul I N V E S T E O (www.investeo.ro) se adresează oamenilor care caută venituri suplimentare și le arată cum să investească la bursă, prin sedințe unu la unu. Astfel, aceștia economisesc timp și energie, descoperă scurtături, evită capcane și învață din greselile altora.

 

Numele meu este Aurel Rusu, dintotdeauna am căutat metode să înmulțesc banii pe care îi aveam deja. Am început cu fonduri mutuale și apoi am descoperit investițiile la bursă și randamentele lor superioare.

Îmi place să investesc la bursă pentru că e foarte usor de făcut, doar cu laptop și internet; și pentru că nu îmi place să zugrăvesc apartamentele de închiriat. 

 

Experiența mea la bursă începe în Dec-2016 cu un cont demo, unde m-am jucat de-a cumpăratul acțiunilor până în Mar-2017, când am deschis un cont real de tranzacționare. În cei trei ani care au trecut de atunci, am avut atât experiențe pozitive cât și negative.

Tot ceea ce stiu acum, am învățat prin studiu individual: cărți, cursuri, seminarii, webinarii, conferințe, etc.

Sunt convins că oricine poate să investească la bursă, e foarte simplu. De aceea am creat cursul I N V E S T E O în trei pachete diferite de echipare și de preț | BASIC | LITE | PRO | dintre care unul este gratuit.

www.investeo.ro

Totul din:


  • Consultanță financiară

    Fonduri europene, Start-Up Nation, programele statului pentru IMM-uri sau investiții de la angels? Dacă nu știi ce metodă de finanțare e bună pentru firma ta, ori nu știi cum să pregătești dosarul de concurs, vorbește cu un consultant financiar.


Recomandă acest consultant și prietenilor tăi


Consultanti din aceeasi categorie:


Vreau să ofer consultanță!